Despre mine
... DESPRE MINE ... Salut!! ... Sunt, să spunem, Gică , și am trecut de mult de vremea copilăriei. Adică, da, ... am o vârstă puțin mai înaintată, și, să mă prezint într-o notă puțin mai hazlie, am ajuns în punctul în care se spune că oamenii încep să „ dea în mintea copiilor ”. De aceea, am considerat că este momentul să încep, odată cu transformarea personalității mele, o lungă călătorie prin lumea țâncilor. Este timpul să mă exprim exact așa cum sunt. În același timp, sunt un mare susținător al educației copiilor, începută de la o vârstă fragedă. Nu, să nu credeți că, până acum, am avut vreo legătură cu educația preșcolarilor. Dar, într-o oarecare măsură, prin prisma jobului pe care l-am avut o bună perioadă de timp, educația adolescenților și a persoanelor aflate la o maturitate bine conturată a fost una din obligațiile mele. Aceste, cele două caracteristici personale, m-au împins să fac un pas, pe cât de important pentru karma mea, pe atât de interesant și educativ